A reuşit să intre pe fereastră! Cât m-am rugat să rămână acolo, între copaci, dar nu a vrut să mă asculte. Urăsc soarele! Încet, încet, îmi ridic plapuma pufoasă de pe faţă şi îmi pun picioarele goale pe podea. Îmi lipseau papucii. O bătaie în uşă mă trezeşte la realitate: - Domnişoară Christina, v-aţi trezit?
- Nu! îi răspund. Probabil, Matilda îşi va da seama că dorm şi va pleca. Întotdeauna este grijulie cu mine, uneori prea grijulie, dar ştie să-şi facă treaba. Este doica mea de când aveam cinci anişori.
- Haideţi, domnişoară Christina! Este o zi mare, madame Anastasia vrea să vă vază. Aţi primit un colet de la monsieur Vladimir. Madamei îi sună a clopoţei de nuntă.
Cum? Ce clopoţei? Normal, lui maman mereu îi sună a clopoţei de nuntă. Dar nu se cuvine ca un bărbat să facă daruri unei domnişoare necăsătorite, nu se cuvine! Ăsta e şantaj şi maman ştie. Nu voi permite asta. M-am ridicat repede din pat şi am deschis larg jaluzelele. Dintr-o dată camera mea s-a scufundat într-un ocean de lumină. Am închis aşa de tare ochii şi respiraţia mi s-a oprit. Am deschis geamul şi am tras halatul pe mine, am înşfăcat cheia de la odaie şi m-am îndreptat către uşă.
Scările-mi scârţâiau sub picioare, am văzut şi colţurile casei uşor mucegăite, iar podeaua şubredă te obliga să mergi în cel mai elegant mod posibil. Mă îndrept spre sufragerie şi o zăresc pe maman la o ceaşcă de cafea cu un domn. Ah, ce mi-aş fi dorit măcar să mă fi pieptănat.
- Bună dimineaţa, maman, monsieur! Îmi cer scuze pentru ţinută, am venit în grabă când am auzit că am primit coletul de la Vl.. monsieur Vladimir.
- Intră, intră Christina! Ţi-l prezint pe George, fiul baronului de Joulli, care mi-a fost coleg la cursurile de echitaţie. George va sta la noi cinci zile.
George se ridică de la masă şi vine uşor spre mine. Avea părul negru, negru precum cărbunele, iar ochii albaştrii.. atât de albaştrii. Îmi ridică mâna şi mi-o sărută. Tot corpul meu era plin de fiori, inima îmi bătea puternic, iar genunchii îmi tremurau. Mi-a zâmbit sincer şi a şoptit un uşor "bonjour”. Am dat din cap răspunzându-i la salut şi m-am dat un pas înapoi. M-am uitat nerăbdătoare la maman, iar aceasta mi-a făcut semn din cap să mă duc la ea în cameră, acolo voi găsi coletul.
Am închis uşa cât de repede am putut şi m-am rezemat de ea, scurgându-mă uşor până gleznele mele simţeau firele de păr blonde. Ochii mei verzi erau plini de lacrimi, de emoţie, iar zâmbetul de pe buze nu înceta să dispară. M-am târât până la pat şi am deschis coletul. Vai, ce frumos! Un amărât de şirag cu perle. Patetic monsieur Vladimir, foarte patetic! Am luat o pernă şi am pus-o peste colier şi m-am dus în camera mea să mă schimb.
Razele soarelui azuriu, acel soare de apus.. dar nu orice apus, apus de toamnă, se joacă pe mâna mea, printre cele cinci inele dăruite de Vladimir. Este un tip încrezut, care crede că nicio femeie nu-i rezistă, iar văzându-mă pe mine o provocare, nu putea pierde ocazia să mă vrăjească. Părul lui castaniu şi ochii negrii nu impresionează pe nimeni acum. În timp ce merg pe aleea din spatele casei, simt un miros puternic de irişi. Mă întorc repede cu spatele, dar nu destul de repede pentru a vedea cum George mă studia cu un iris mov în mână. Se apropie de mine şi mi-l dăruieşte. Îi zâmbesc larg şi încă simt acel fior. Îmi oferă braţul lui şi ne plimbăm de-a lungul aleei. A început să povestească ceva, dar nu puteam fi atentă, mă pierdeam în ochii lui. Dintr-o dată se întoarce serios la mine şi îmi spune ceva, dar totul e în ceaţă şi pierd firul. Imaginea lui se întunecă uşor în faţa mea.
O, nu! Nu din nou! La naiba cu soarele ăsta. Da ştiu, acum maman ar spune " Scumpa mea, dar nu se cuvine ca o domnişoară ca tine să vorbească aşa, vrei să rămâi nemăritată?”. Deschid ochii brusc şi îi fixez pe un anume punct de pe tavan. Am avut un vis ciudat, eram pe aleea din spatele casei cu George. Mi-a dăruit un iris mov şi totul era minunat, iar apoi .. nu-mi amintesc. Mă ridic în capul oaselor dar o imagine îmi captează atenţia. Un buchet mare de irişi era aşezat pe măsuţa de lângă balcon. M-am uitat mai bine, era şi o scrisoare. George! O deschid de îndată şi citesc cu voce tare:
" Draga mea Christina,
A intervenit ceva urgent şi am fost nevoit să plec mai repede. Îmi pare rău că nu mi-am putut lua la revedere cum se cuvine, sper că acest buchet de irişi mă va scuza. Aşteaptă-mă! Mă voi întoarce. George.”
Am strâns scrisoarea la piept şi am luat buchetul în braţe. Miroseau divin. Am zâmbit larg şi mi-am dat seama că aceasta a fost toamna mea.. toamna mea cu irişi mov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu