Miroase a mami

    Păşesc uşor către uşă şi o deschid. Ce dramatic, sis e în cameră cu cea mai bună prietenă a ei şi bârfesc. Sis e sora mea, aşa îi spun eu. Numele ei este Cornelia. Întotdeauna a fost preferata lui tati, iar eu a lui ... mami. Da, mami.. mami numai e. Parcă o văd cum vine spre mine şi mă ia în braţe. Căile mele respiratorii sunt îmbibate în mirosul dulce de şampon cu aloe din părul ei blond. Avea părul lung, exact cum îl are sis. Ei bine, mie nu îmi place să am părul lung, eu sunt mai băieţoasă. Şi ce dacă am părul scurt? Şi ce dacă nu sunt mai feminină? Sunt tot eu, Amalia, sora mai mică a Corneliei şi mezina familiei, lumina ochilor lui tati şi albinuţa lui buni. 

 Înainte era altfel. Când mami era aici, era şi fericirea. Familia era mereu unită, întotdeauna unul pentru altul şi iubire .. foarte multă iubire. Doamne - Doamne a luat-o pe mami şi m-a lăsat singură. Acum eu şi sis nu mai vorbim, tati e ocupat cu serviciul şi buni e tristă.  

 Practic, ce rost mai am eu în viaţă? Închid uşa zgomotos, încât o aud pe sis cum mă ameninţă că dacă mai trântesc uşa voi dormi afară. Mă îndrept spre bucătărie şi îmi ung o felie de pâine cu marmeladă. Mmm, ce bună e! Mă duc afară şi încep să alerg fericită cu picioarele goale în iarbă. Alerg, alerg tot mai repede. Dintr-o dată inima mea începe să bată zgomotos iar eu numai alerg de plăcere, fug.. fug de teamă.  

 Zâmbetul meu s-a rătăcit undeva, lacrimile îmi inundă ochii. Numai văd pe unde merg. Tălpile mă ustură foarte tare, iar crengile copacilor mă rănesc. Îmi sângerează braţele şi încep să ţip. Fug cât de tare pot şi mă lovesc de o bancă. Tot acasă sunt? Unde am fugit şi când m-am întors? 

 Atunci mi-au venit în minte: " Scumpo, când eşti speriată şi nu poţi cere ajutorul nimănui, du-te în camera mea şi meditează.” Mami! Mami, unde eşti? Hai la mine, mami. Urc în grabă scările şi dau să intru în camera lui mami. Era închisă. Speriată mă uit în toate părţile, dar aud cum uşa s-ar fi deschis singură. Mă calmez şi intru. Aerul e rece şi vid. Camera e albă, imaculată, de la aşternuturi, la tapet şi covor. Peste tot numai alb. Mă aşez în pat şi strâng fosta cămaşă de noapte a lui mami. E aşa frig.. şi pustiu . 

       Un val de căldură înghite camera, o aşa căldură ca în deşert, dar totul e alb ca la Polul Nord şi simt umezeală ca la mare, iar mirosul.. crini! E miros de crini, crini albi. Cum se poate? Acum două secunde totul era şters. Ăsta e, e parfumul lui mami.. miroase a mami ! Strâng cămaşa tare în braţe şi simt cum mami vine şi mă îmbrăţişează. Adorm.. adorm cu mami lângă mine.